Paris

Fiind capitala Franței, Paris este un oraș important de mai mult de 2000 de ani. Adesea numit "orașul iubirii" sau "orașul luminilor", Paris este astăzi unul dintre cele mai importante centre de afaceri, modă, divertisment, artă și cultură din lume. O simplă menționare a Parisului ne duce cu gândul la cele mai importante obiective, muzee și catedrale. 
 
 

 Turnul Eiffel

  • (Sursa foto: https://www.emaramures.ro)
     Vizitarea simbolului Parisului se află de obicei pe locul I pentru majoritatea turiștilor. Cu o înălțime mai mare de 300 m, situată în parcul Champ de Mars, această structură de fier a fost construită pentru Expoziția Mondială din 1889.
     Turnul Eiffel este una dintre cele mai fotografiate atracții turistice din lume atât ziua cât și noaptea. Vizitatorii pot urca cu liftul pentru a admira priveliști superbe asupra orașului sau lua masa în cele două restaurante situate în turn.  
 

(Sursa foto: https://www.emaramures.ro)

 
 
 
 
            

 Luvru

 
  •  Aflându-se în topul celor mai vizitate muzee din lume, Muzeul Luvru este situat în Palatul Luvru, intrarea fiind cunoscută ca reprezentând o piramidă din sticlă. 
  • Găzduind o colecție de peste 1 milion de piese, în Luvru se află unele dintre cele mai faimoase opere de artă din lume: Leonardo da Vinci - "Mona Lisa", Michelangelo - "Dying Slave" și statuia greaca "Venus din Milo". Printre celelalte exponate interesante se află apartamentele extravagante ale lui Napoleon III, Codul lui Hammurabi, antichități egiptene, picturi ale unor maeștri precum Rembrandt și Rubens. 
                               (Sursa foto: https://www.turistik.ro)
 
 

Arcul de Triumf

 
  •  Unul dintre cele mai populare obiective turistice din Paris, Arcul de Triumf, a fost construit în anul 1806 pentru a comemora luptele triumfătoare ale lui Napoleon Bonaparte. Are o înălțime de 50 m și o lățime de 45 m. Pe acesta sunt realizate în relief scene care descriu bătălii victorioase și gravate numele celor care au murit luptând pentru împărat. Sub arc se află Mormântul Ostașului Necunoscut din Primul Război Mondial. 

(Sursa foto: https://www.paris.citysam.de)